GeneralePărinți

Familia postmodernă, o generație de părinți necăsătoriți

Familia postmodernă, o generație de părinți necăsătoriți. Familia postmodernă caracterizează familia actuală. Milenialii au ajuns la vârsta în care trebuie să facă alegeri sociale specifice demersului social. Dar, pentru ei, pînă și acest concept a suferit unele schimbări. Iar statisticile reflectă aceste schimbări, nu tocmai pozitive.

Părinții tineri de astăzi sunt dedicați copiilor lor, chiar dacă evită să meargă pe același drum.

Introducere

Cu doar câteva decenii în urmă, un cuplu tânăr dacă afla că urmează să aibă un copil se căsătoareau rapid.  Nouă luni mai târziu, când și-au întâmpinat copilul pe lume, rudele și prietenii puteau să facă matematica și să zică: „Nuntă din pușcă”. Se căsătoareau și situația se rezolva.

Cuplul actual, în loc să se căsătorească, partenerii decid să se mute împreună. Asta, cu câteva luni înainte să se nască copilul lor. Presiunile din partea familiilor există. Dar tinerii părinți nu doresc să facă acest pas, doar pentru ca părinții lor să se simtă „confortabil” în societate.

Aceste presiuni se observă mai ales în mediul rural. Acolo, toată lumea cunoaște pe toată lumea. În zonele de oraș, lucrurile stau ceva mai bine. Complexitatea și diversitatea relațiilor permite această „ușurare” față de căsătorie.

Nefiind căsătoriți ne oferim o conștientizare accentuată a posibilității de a ne pierde unul pe altul. Asta ne ajută să abordăm problemele pe măsură ce apar. Suntem fericiți unde suntem.

Aceste afirmații îi aparțin lui Gabriela din Cluj. Nu se simte constrânsă de faptul că „trebuie” să se căsătorească. Până la urmă, fiecare decide ce este mai bine pentru sine.

Provocări pentru familia postmodernă

Numeroșii părinți milenali (cei născuți după 1980), încearcă o convenție nouă. Fie întârzie momentul căsătoriei, fie îl omit complet. Cu siguranță, celebrități de toate vârstele au pus la modă renunțarea la altar.

Această tendință de neclintit este în creștere și ocupă tot mai mult teren. Asta, în ciuda faptului că unii susținători înverșunați afirmă că a avea părinții căsătoriți este cel mai bun pentru copii.

Între anii 1970 și începutul anilor 2000, procentul de femei care s-au căsătorit la momentul nașterii primului lor copil a scăzut la jumătate. Procentul femeilor însărcinate necăsătorite care au locuit cu tatăl copilului lor până la naștere a sărit de la 8 la 28 la sută. A fost o transformare record. Transformare, care vine la pachet cu o serie de efecte secundare.

Familia postmodernă este o alegere

Fiind o generație dezvoltată cu tehnologie, care devine învechită la fiecare câțiva ani, am putea părea că suntem pur și simplu precauți în angajament. Motivele reale pentru care cuplurile nu se căsătoresc sunt adesea practice.

„Căsătoria tradițională este frumoasă și minunată, dar nu este important pentru mine, pentru că o nuntă este ceea ce faci când îți începi viața cu cineva. Cu doi copii, un câine și o pisică, deja o trăim.” afirmă Ioana din București. Nu poți să nu îi dai dreptate!

Tinerii afirmă că, prin faptul că nu se căsătoresc, păstrează lucrurile proaspete și interesante. Această muncă, îți aduce și împlinirea că nu ești „legat” legal afirmă Matei. Din punctul lui de vedere acesta este o formă de libertate asumată complet.

În ciuda a cât de comună este această situație, societatea nici măcar nu a venit cu un termen bun pentru un partener cu care trăiești. Care, este și părintele copilului tău. „Prietenul” și „iubita” sună prea adolescentin, iar „partenerul” este deseori rezervat cuplurilor de același sex.

Multe cupluri se referă între ele drept „logodnicul meu/logodnica mea”, chiar și atunci când nu există niciun inel.

Familia postmodernă și căsătoria

Căsătoria cu siguranță nu este considerată primul pas al vârstei adulte, așa cum a fost pentru părinții sau bunicii noștri. În schimb, multe cupluri doresc să ajungă la anumite obiective. Creșterea în carieră, ieșirea din unele datorii, cumpărarea unei case – primează în fața căsătoriei.

Pentru mileniali căsătoria poate fi un obiectiv la fel de îndepărtat ca pensionarea. Pentru familia postmodernă căsătoria reprezintă o formalitate legală și nu un reper de asumare a responsabilității.

Nu poți judeca pe nimeni! Alte timpuri, alte repere!

Familia postmodernă

În mod ironic, cuplurile heterosexuale sunt din ce în ce mai precaute să se căsătorească. În timp ce, cuplurile de același sex luptă pentru dreptul de a se căsători. A existat o schimbare mare în sprijinul căsătoriei gay în multe țări.

J. H., din București nu este homosexuală, dar a participat la mitinguri, a semnat petiții și a donat bani în sprijinul egalității în căsătorie. Pentru unii reprezintă o problemă de moralitate religioasă. Pentru alții e doar despre egalitatea în fața legii și a normelor juridice.

Este dreptul civil al oricărei persoane de a putea să se căsătorească cu cine alege.

În același timp, căsătoria nu se mai simte ca o nevoie personală. Chiar dacă în România nu este permisă și recunoscută căsătoria dintre partenerii de același sex, sunt state care recunosc oficial acest statut.

Adevăruri singulare

Cu siguranță, a avea un copil creează o legătură de durată între două persoane. Dar multe cupluri tinere pur și simplu nu vor să riște să lege o căsătorie pe care se tem că ar putea să o rupă într-o zi. Unii au fost crescuți de părinți divorțați, iar alții au urmărit căsătoria prietenilor și colegilor cum se rupe. Sau, au trecut deja prin divorț.

În unele moduri, căsătoria nu este la fel de necesară ca atunci când femeile aveau nevoie de un soț din motive financiare.

În același timp, a devenit simbolic mai important. Oamenii au mult respect pentru instituția căsătoriei.

Părinții necăsătoriți care locuiesc împreună sunt de trei ori mai predispuși să se separe în momentul în care copilul lor împlinește 5 ani. Această instabilitate poate explica de ce studiile au arătat că, copiii crescuți de părinți căsătoriți tind să se descurce mai bine în școală. Au mai puține probleme de comportament decât copiii crescuți de părinții conviețuitori.

Cu toate acestea, există cel puțin doi factori uriași care ar putea confunda aceste constatări. Aceștia sunt:

  • sărăcia;
  • lipsa de srijin public.

Fericirea unui copil este definită de mulți factori. Iar familia postmodernă și căsătoria sunt doar unii dintre ei.

Moduri de a parcurge distanța

Indiferent dacă sunteți căsătorit sau nu, vă puteți spori șansele de succes de relație de durată cu acești indicatori.

  • alege modele inspiratoare. Cine sunt cuplurile fericite din lumea ta? Înclinați-vă spre ei pentru sfaturi și sprijin. Când treceți printr-o perioadă dificilă, aceștia vor fi mai susceptibili să vă ajute să vă rezolvați problemele și să vă apropiați;
  • identificați o cale de viitor clară. Cuplurile cu planuri pe termen lung sunt mai potrivite pentru a parcurge distanța împreună. Vorbiți împreună despre locul în care vă doriți ca familia voastră să ajungă în cinci, zece și 25 de ani de acum încolo;
  • fiți generos unul față de celălalt. Căutați pozitivul în partenerul dvs., subliniind ceea ce face bine. Faceți mici acte de atenție unul pentru celălalt.

Fericirea personală este mai importantă decât familia postmodernă. Pentru cuplurile din ziua de astăzi nu mai contează așa mult noțiunea de căsătorie. Din acest motiv familia postmodernă pentru ei nu mai reprezintă celula de bază a societății.

Decideți ce este bine pentru dvs. și fericirea dvs. În jur sunt exemple câte și mai câte pentru orice alegere posibilă. În perioada în care egoismul individului se rezumă la propria fericire, dragostea ne reamintește că, iubirea este despre a dărui.

Apropo! Dacă aveți copii, nu uitați de ei în goana după fericire. Faceți din ei propria fericire, iar dacă nu îi aveți încă ar fi bine să vă gândiți de două ori înainte!

Articole Recomandate

Back to top button