Olița, rezolvarea celor 5 probleme comune ale piticilor
Olița, rezolvarea celor 5 probleme comune ale piticilor. Proaspeții părinți se vor confrunta cu o situație mai puțin plăcută, învățarea celor mici cu olița.
Răbdare, perseverență și o atitudine pozitivă
Părinții află repede că antrenamentul pentru oliță este într-adevăr diferit pentru toată lumea. Dar rezultatul va fi același: acel pitic va învăța să folosească olița. Cu timpul, și copilul dvs. va face același lucru.
Cu răbdare, perseverență și o atitudine pozitivă îi puteți învăța pe copii. Asta nu înseamnă că nu vor fi probleme pe parcurs. De fapt, mai mult de 80 la sută dintre copii experimentează neplăceri în timpul acestei perioade din viața lor.
Iată, așadar, un ghid care să vă ajute să treceți peste unele probleme comune.
1. Nu vrea să meargă la oliță
Copilul dvs. nu dorește să folosească olița? Este posibil să nu fie încă pregătit. Așadar, primul pas este să vă asigurați că cel mic este cu adevărat pregătit. Acesta trebuie să înțeleagă despre ce este vorba cu învățarea.
Observați dacă arată interes pentru oliță ori dacă rămâne uscat cel puțin două ore pe zi. Urmăriți dacă se joacă sau se ascunde când își umple scutecul sau când cere unul curat.
Dacă sunt prezente aceste semne, puneți olița în baie și începeți câteva călătorii spre oliță cu cel mic. În caz contrar, este posibil să nu fie încă momentul pentru așa ceva.
Chiar dacă nu este pregătit să înceapă, dvs. puteți să puneți temelia situației. Citiți câteva cărți despre această problemă cu copilul dvs. sau mergeți cu el în baie când folosiți toaleta.
Cel mic nu are niciun interes să folosească olița? Ați început un antrenament însă acesta a devenit o ”luptă pentru putere”? În acest caz, poate ar fi timpul să vă retrageți o perioadă.
Nu există niciun beneficiu în învățare dacă cel mic nu este pregătit sau dispus. Uneori este mai bine să vă întoarceți la scutece și să încercați, din nou, într-o lună sau două.
2. Copilul folosește olița doar atunci când îl pun pe ea
Este normal ca un copil să depindă de mamă în fazele incipiente ale antrenamentului. La urma urmei, și-a petrecut toată viața făcându-și nevoile în scutec oricând și oriunde avea nevoie.
Puțină practică și experiență îl vor ajuta să învețe să recunoască semnalele corpului său. În acest fel, o să ajungă la oliță în timp util. Inițiați fiecare vizită la oliță de câteva săptămâni? În acest caz, dvs. sunteți cea care trebuie instruită.
Schimbați această rutină. Spuneți-i copilului că este băiat mare și poate folosi singur olița atunci când trebuie să meargă. Puteți aplica chiar și un sistem de recompensă.
Îi puteți da un autocolant sau un alt premiu de fiecare dată când merge singur la oliță. Încercați să mențineți recompensele mici, totuși.
„Am folosit trenulețe ca un stimulent pentru fiul nostru de 3 ani. A funcționat, dar a fost destul de scump!”, spune M.I. din București.
”Accidentele” ocazionale sunt complet normale. Trec câteva săptămâni și copilul încă nu folosește olița? Sau nu are niciun interes să încerce? Este posibil să nu fie pregătit pentru antrenament.
3. Copilul face doar pipi la oliță
Dacă observați că face doar pipi cu olița, consultați un pediatru. S-ar putea să fie vorba despre constipație. În acest caz, unele modificări ale dietei sunt necesare.
De exemplu, consumul crescut de fructe, legume și apă sunt susceptibile de a rezolva problema. Dacă cel mic nu folosește olița, dar nu are nicio problemă cu un scutec, probabil că îi este frică.
S-ar putea simți de parcă ar pierde o parte a corpului lor atunci cand fac caca. Sau poate nu le place dacă apa îi stropește pe fund. Mai există și frica de a nu fi luat de apa din toaletă. Este posibil ca cel mic să aibă nevoie de ceva timp pentru a depăși această problemă.
Aveți răbdare cu cei mai mici membrii ai familiei!
”În sfârșit, am lăsat-o să-și dea drumul într-un scutec, până în acea zi glorioasă. Aproape șase luni mai târziu, când a făcut caca în toaletă, a descoperit că totul este în regulă.”, spune V.D. din Iași.
Pentru a ajuta copilul să depășească frica, parcurgeți acest proces treptat, pas cu pas. Mai întâi, lăsați-l pe copil să-și facă nevoile în scutec, dar numai în baie.
După o săptămână sau două, mergeți cu un pas mai departe. Lăsați-l să-și facă nevoile în scutec, dar în timp ce folosește olița sau toaleta. Apoi, decupați o gaură în scutec cu ajutorul unor foarfece, chiar înainte de a-l pune pe copil.
Lăsați-l să îl poarte în timp ce folosește toaleta. Știm că sună puțin ciudat, dar va simți totuși familiaritatea și securitatea scutecului. După ce a folosit gaura în scutec timp de aproximativ o săptămână, va fi timpul pentru chiloți!
4. Copilul folosește olița doar acasă
Mulți copii sunt atașați de propria lor oliță sau de toaleta familiară de acasă. Este normal ca aceștia să fie reticenți cu privire la alte băi. Toate toaletele sunt diferite, în special cele din locuri publice.
O toaletă mare poate face un copil să creadă că va cădea în ea. Și o toaletă automată poate fi înfricoșătoare. Ajută-l să se obișnuiască cu băile noi, începând cu una în care se simte în siguranță.
De exemplu, cea din casa celui mai bun prieten sau la bunici. Când trebuie să ieșiți în public, luați olița cu dvs. Puteți folosi un suport portabil special pentru toaletă pentru a se simți în siguranță.
5. Copilul folosește olița în timpul zilei, dar se trezește umed
Părinții cred că uscăciunea nocturnă ar trebui să meargă mână în mână cu cea de peste zi. Însă copiii mici și preșcolarii pur și simplu nu sunt capabili să rămână uscați noaptea.
Cu vezica mică și somnul lor special, nu este neobișnuit ca aceștia să ude patul până la 7 ani. Folosiți un scutec sau pantaloni de unică folosință atunci când îl îmbrăcați în pijama.
Întreaga familie va avea parte de un somn bun.
Manual de instruire
Știm că nu este întotdeauna ușor. Încercați să vă mențineți eforturile pozitive. Modul în care se realizează învățarea cu olița poate fi distractiv pentru copilul dvs.
Asigurați-vă că nu grăbiți procesul, nu vă descurajați și nici nu transformați asta într-un capăt de țară. Dacă o faceți, copilul se va opune și va refuza orice colaborare. Iată câteva modalități de a face procesul mai plăcut pentru toată lumea:
- decorați olița, împreună. Scrieți numele celui mic pe ea sau lăsați-l să lipească autocolante;
- lăsați-l să își aleagă lenjeria intimă. Poate fi mai motivat să-și păstreze personajele din desenele preferate curate și uscate;
- încurajați-l, îi puteți citi din cartea pe povești sau lăsați-l să se joace în timp ce stă pe oliță;
- la final, felicitați-l. Inventați o melodie amuzantă pe care o cântați împreună. Dansați fericiți în jurul oliței.